Cel mai frumos vis

S-a intamplat acum vreo 5 zile...
Eram intr-o camera mare, foarte luminoasa, goala, cu geamuri mari. Pe jos era gresie sau linoleum, nu mai stiu exact, dar stiu ca era ceva lucios si deschis la culoare. Rares era pe jos, in genunchi, iar David foarte aproape, in spatele lui. Eu eram la vreo 20 de metri departare, cu fata catre copii, iar Vali, mama lui David in spatele meu. Nu o vedeam, dar stiam ca e acolo...

Dintr-o data David a tasnit in fuga pe langa Rares, catre noi. Rares l-a vazut, s-a ridicat incet in picioare si a inceput sa mearga! Incet si timid, exact ca un bebelus care paseste pentru prima data... Am simtit o imensa fericire si am inceput sa tip: "Vali, Vali! Uita-te la el, uita-te la el!" Simteam ca nu am aer si ca de-abea imi iasa cuvintele din gura. Ca si atunci cand se intampla ceva si incepi sa fugi, vrei sa strigi ajutor dar ti se taie respiratia si de-abea reusesti sa rostesti vreun cuvant. Dar emotia si fericirea pe care le-am simtit... nu pot sa explic in cuvinte. Stiu doar ca m-am trezit foarte bine dispusa, pentru ca aceste vise ma fac sa fiu optimista, sa merg inainte, ma fac sa fiu fericita. Imi doream asa de mult sa-l mai visez asa... nu se intamplase de mult, de foarte mult timp sa-l visez asa... se intampla foarte rar si de fiecare data sentimentele si emotiile pe care le simt sunt aceleasi. Cred ca singurul moment in care am simtit aceleasi emotii a fost acela cand l-am nascut pe Rares... Sa-l vad ca merge sau ca vorbeste, sa-l vad ca este sanatos ar fi ca si cum l-as naste a doua oara... si pentru asta ma rog in fiecare seara la capul lui Rares.

Rares la botez, in momentul in care este trecut prin altar

Rares in bucatarie, in urma cu mai mult de jumatate de an

Rares, de ziua lui - 3 ani