Sanatate-boala...viata-moarte...extaz-agonie...linia fina ce le desparte...

Dragi prieteni,

Probabil multi dintre voi v-ati fi asteptat la o postare cu ceva timp in urma, avand in vedere evenimentul organizat de asociatia noastra in data de 4 iunie.
Din pacate, insa, lucrurile nu sunt intotdeauna asa cum ne dorim noi si, din cand in cand, viata sau Dumnezeu sau cine stie cine, ne mai da cate o povara de dus. Si uneori este mai greu decat ne-am putut imagina in cele mai urate ganduri.
Imi pare rau ca aceasta postare nu este asa cum mi-as fi dorit sa fie si cum v-ati fi asteptat voi... as fi avut asa de multe de povestit, pentru ca petrecerea organizata a fost, dupa parerea mea si nu numai, un real succes. In afara de faptul ca am reusit sa adunam foarte multe lucruri nu doar in timpul evenimentului ci, mai ales, in saptamana dinainte cand am primit nenumarate pachete inclusiv din tara (multumim Delia si Silviu Dragomir de la EUCOM - care ne-au trimis pachete tocmai de la Bucuresti!), pot sa spun cu mana pe inima ca am avut mult mai multi participanti decat mi-as fi imaginat, iar copiii au avut parte de o distractie pe cinste. Am sa las imaginile sa vorbeasca de la sine...
Si, un mic bilant:
-au fost 11 persoane din partea organizatorilor (cei 3 membrii ai asociatiei plus 8 voluntari)
-au fost prezente in sala in jur de 100 de persoane (din care aproximativ 60 de copii)
-ne-am distrat impreuna mai mult de 2 ore
-am facut 4 jocuri de grup cu copii (scaunele muzicale, crocodilul, 2 jocuri stafeta)
-am vandut 61 de bilete la tombola si am avut tot atatea premii
-au fost pictati peste 30 de copii pe fata
-am dansat zumba 30 de minute
-am impartit peste 12 litri de socata si limonada copiilor prezenti in sala
-am impartit peste 70 de napolitane, prajiturele, ciocolatele tuturor copiilor prezenti in sala
-am impartit peste 100 de caramele tuturor copiilor prezenti in sala
-am adunat din vanzarea biletelor la tombola, pictura pe fata si vanzarea de baloane modelate 478 ron
-am primit donatii in bani 320 ron (100 ron direct in cont si 220 de ron la fata locului)
(banii sunt inca in caseria asociatiei, vor fi donati mai multor copii cu probleme, am sa postez pe blog detalii imediat ce vom face donatiile)
-din banii adunati am cumparat 5 bilete la teatrul de copii Merlin din Timisoara (pentru reprezentatia Ariciul ce va avea loc duminica 24.06.2012 de la ora 11), acesta fiind unul din premiile de la tombola
-tot din banii adunati am mai cumparat un bax de scutece marimea 3 (96 de bucati) pentru bebelusul fam. Barbu, in varsta de 7 luni

-am adunat muuulte pungi cu haine si jucarii, asa cum se poate vedea si din poze
-am impartit pachete cu haine si jucarii, scutece, servetele bebe, sampoane si geluri de dus pentru copii celor 8 familii (total 25 de copii) care erau pe lista primita de la dna Rotaru - asistenta sociala de la Primaria Peciu Nou, la care s-au mai adaugat: fam. Mihalache din Peciu Nou, cu 2 copii (5 si 9 ani) si fam. Kremer din Parta cu 2 copii (4 luni si 5 ani)
-am donat o plasa cu alimente familiei Calugaru din Peciu Nou (era pe lista primita de la Primarie)
-pentru ca am primit multe haine de femei am impartit pungi cu haine si la 5 mamici (o parte de pe lista, o parte nu)
Au mai ramas si sunt la mine acasa pentru evenimente ulterioare:
-un telefon mobil (gasit la sortarea lucrurilor, intr-una din plase, insotit de un bilet pe care scrie "ACEST TELEFON FUNCTIONEAZA"...din pacate lucrurile din plase si pachete au fost sortate la multe zile dupa eveniment si nu l-am putut folosi ca premiu la tombola, dar ramane la pastrare pentru o alta tombola)
-3 cutii mari de carton pline cu plusuri (desi am impartit tuturor copiilor din cele 10 familii, au ramas foarte multe si ne-am hotarat sa le spalam si sa le punem la vanzare la preturi modice intre 1 si 5 lei, la evenimente ulterioare)
-cateva haine noi donate de Asociatia Generatie Tanara din Timisoara (hainele au fost cateva sortimente, multe acelasi model si aceeasi marime, asa ca au ramas cateva articole pe care am hotarat sa le donam altor copii ce vor fi identificati in viitor), plus 5 costume de Superman de la aceeasi asociatie (am hotarat sa le pastram in asociatie pentru ca vom organiza cel putin un bal mascat in viitor)
-3 plase pline cu haine pentru femei, care vor fi donate Asociatiei Centrul Romilor Pentru Integrare, Studii si solidaritate in Dezvoltare Comunitara, reprezentata legal de Facalet Victor, unul din voluntarii nostri :)
In concluzie nu pot sa spun decat ca:
AM UITAT DE PROBLEME PRET DE PESTE 120 DE MINUTE...
Si cred cu tarie ca am facut fericiti cativa copii...
Iar pentru asta trebuie sa multumesc unui numar mare de persoane si sper sa nu uit pe nimeni, iar daca se intampla, imi cer scuze dar e fara intentie:
-Ramona si Vivi, celelalte 2 membre ale Asociatiei Un copil pentru copii
-voluntarilor Sanda, Flori, Iasmina, Andreea, Adriana, Victor, Mitica si sotului meu Adi
-tuturor celor care au donat obiecte, indiferent ca a fost vorba de haine, dulciuri, jucarii, scutece, obiecte de igiena personala, pantofi, etc.:
*colectivul Data Group
*colectivul Swiss Solution
*Asociatia Generatie Tanara
*Delia si Silviu Dragomir - EUCOM
*fam Teodorescu impreuna cu baietelul lor David - unul din copiii pe care asociatia noastra il va sustine
*fam Danila impreuna cu fetita lor Izabela, o alta fetita care va fi sustinuta de asociatia noastra
*terapeuta Claudia Lukacs
*parintilor lui Vivienne (scuze, sper ca nu am scris gresit)
*Daniela Fulop cu sotul si baietelul lor
*familiei Reut din Peciu Nou (donatie 100 ron)
*doamnelor China si Mandru din Peciu Nou (donatie cate 10 ron)
*doamnei Vali Brita (donatie 100 ron)
*si toti ceilalti care au donat obiecte, ale caror nume nu le stiu si imi cer scuze, MULTUMIM TUTUROR.

Multumesc celor care ne-au ajutat cu mediatizarea evenimentului nostru parintele Tiberiu Benescu parohia Peciu Nou, si magazinelor din Peciu Nou care ne-au dat voie sa lipim afise.
De asemenea, multumim tuturor celor care au contribuit cu premii la tombola:
*parintii Izabelei cu un ghiozdan cu rechizite
*Gabi Dragan din Peciu Nou, din magazinul personal, cu dulciuri in valoare de 40 de ron
*Pizzeria Rebecca din Timisoara cu un bon valoric pentru 2 pizza si 2 sucuri
*domnul Goran de la brutaria cu acelasi nume din Peciu Nou cu 2 cozonaci in valoare de 20 de ron
*Cosmin si Iulian Suciu de la Market Sebali din Peciu Nou, Kaufman Francisc, Andrei, Cosmin Dragan, Grigori Tarta cu 14 sticle de suc de 2,5l, la care asociatia noastra a adaugat cate o punga de pufuleti
*fostele mele colege Mihaela Ghidel si Diana Robescu care au contribuit cu produse Nestle
*colectivul Data Group cu dulciuri
* colectivul Swiss Solution cu dulciuri
*terapeuta Claudia Lukacs cu dulciuri
*parintii lui Vivienne cu dulciuri
*Loredana Lungu cu 2 jocuri educative
*5 bilete la teatrul de copii cumparate dintr-o parte din banii donati de dna Vali Brita
*plus 3 torturi donate de mine, nu imi multumesc si nu astept multumiri, vroiam doar sa le mentionez pe lista de premii care, repet, au fost 61. Am facut in asa fel incat toti cei care au cumparat bilete sa castige cate ceva.
Sper ca i-am mentionat pe toti cei care au contribuit la bunul mers al evenimentului Zumba Mega Party. Si sper sa repetam astfel de evenimente, macar pentru a vedea fetele copiilor care ne-au intrebat daca mai venim si anul viitor de 1 Iunie... Ca planuri sper ca urmatorul eveniment sa fie un spectacol de teatru pentru copii si un spectacol de muzica populara pentru adulti si nu numai. Imi doresc din tot sufletul sa avem cat mai multe persoane alaturi de noi, fie prin donatii, fie prin prezenta la evenimente.
Acum va las sa va uitati la poze, au fost vreo 500 dar am ales cateva mai sugestive, sper sa va incante.
Doua filmulete din timpul petrecerii:

Baloanele modelate, care au fost puse in vanzare la preturi intre 1 si 5 lei.

Participantii incep sa soseasca

Pantera roz, asteptand un cumparator...

Repetam dansurile inainte de incepere cu cea mai frumoasa fetita din lume, nepotica mea Andreea :)

David Teodorescu, inainte de inceperea petrecerii

Stand de vorba cu David :)

O parte din voluntari: Iasmina, sotul meu Adi, Andreea si Mitica

Inca n-au inceput jocurile, si copiii fac coada la pictat

 

Copiii mai mici s-au distrat cu baloane

Ana-Maria

Un baietel frumos, nu-l cunosc, dar ii placea sa fie pozat :)

Flori - albinuta

Valentina Spinu, sora lui Raul

Verisoara Valentinei

Primul joc: o varianta modificata a scaunelor muzicale

tot scaunele muzicale...

...si inca o data scaunele muzicale.

Copiii dansand Pinguinul, una din pedepsele de la scaunele muzicale

Vivi, una din membrele asociatiei, pictand copiii

Ramona, prietena mea cea mai buna si a treia membra a asociatiei, pictand si ea copiii

Al doilea joc: cursa cu ziare, stafeta

Si, continuam cu limbo...

...tot limbo...

...si inca o data limbo.

Melisa Briana, are un an si jumatate si sta pe strada mea :)

cine e uratul ala care ne face poze?

unde am lasat-o pe mama?

Copiii jucand crocodilul

Si, in sfarsit, ZUUUUMBA!

ZUUUMBA!

Si inca o data ZUUMBA!

Credeati ca s-a terminat?

Chiar credeati ca s-a terminat?

Mai ghiciti o data :)

Adriana, colega mea de la Pakiv, instructor de ZUUUMBA!

Si, de la capat: ZUUUMBA!

Si inca o data ZUUUUMBA!

Doua dintre voluntare: Sanda si Flori

Frumoasa Izabela Danila, impreuna cu taticul ei

Masa cu premii, asteptand participantii...

O parte din premiile de la tombola chiar inainte de inceperea extragerii

Si al treilea tort :), ca sa ma laud si eu putin

Asa am impartit toate premiile...

le-am impartit pe rand, unul cate unul...

pachete, cutii, pungi... in camera lui Rares, dupa eveniment

Pachete, in living... dupa eveniment

Fam. Dumitru, tot aici am dat lucrurile si fam. Cantaragiu dar am uitat sa fac poza

Fam. Mihalache runda 2, la runda 1 nu am poza

Fam. Calugaru - runda 1

Fam. Paulita

Fam. Ivanescu

Fam. Barbu - runda 1

Priala Tiberiu si bunica

Kremer Cristina

Fam. Calugaru - runda 2

Fam. Barbu - runda 2

Fabiana si Madalina Calinescu

Aceste lucruri au ramas, sunt la mine acasa si vor fi vandute sau folosite la evenimente ulterioare

VA MULTUMESC DIN INIMA...

Si pentru ca postarea a inceput pe un ton nu tocmai optimist iar de la extaz la agonie nu e nevoie decat de o secunda, in acest moment nu pot sa fiu asa cum ma stiti marea majoritate, cu zambetul pe buze... Din pacate, desi foarte putine persoane stiu, starea lui Rares s-a agravat in ultima perioada. Desi am reusit lucruri mari (pentru mine faptul ca el poate sa se ridice in 4 labe sau sa imi raspunda cu da atunci cand il intreb ceva, este IMENS, nu mare... pentru ca eu mai mult decat oricine stiu cum au fost obtinute aceste lucruri, cu cata munca si cu cate lacrimi), Rares nu este bine, Rares nu este asa cum am sperat dupa ce am facut operatia. Dar pentru ca toti sa intelegeti exact ce s-a intamplat, trebuie sa dau timpul putin in urma si sa va las sa cititi mai jos o postare pe care am scris-o acum vreo 2 luni, dar pe care nu am publicat-o niciodata. O fac acum si voi continua apoi cu cateva amanunte, astfel incat sa intelegeti ce se intampla.

CU RARES IN BUCATARIE... PENTRU UN KITCHEN AID - postare scrisa in luna aprilie, dar nepublicata
Este o postare cu final neasteptat...
Daca ma refer la titlul postarii, totul a inceput martea trecuta, pe 27 martie. Daca ma refer la finalul neasteptat de care pomeneam mai sus, totul a inceput cu cateva zile inainte de 1 martie.
Marti, pe 27, am mers, asa cum fac in fiecare marti dupa-masa, la gimnastica cu Rares. Pentru ca aveam probleme cu masina, am innoptat la Ramona, prietena mea cea mai buna, pentru ca tatal ei mi-a schimbat in acea seara niste piese la masina. Si, asa cum fac de obicei cand sunt la ea, am profitat si am intrat pe Internet sa  caut, citesc, diverse mesaje, informatii, etc. Tinand cont ca nu am un calculator acasa, pentru mine si pentru prietenii mei e ceva obisnuit sa fac asta cand ajung la ei. Asa am ajuns pe site-ul Dnei Laura Laurentiu. O indragita cantareata de muzica populara. Urmaresc postarile dumneaei de cand am descoperit site-ul www.culinar.ro (datorita caruia ma ocup acum cu prajituritul si tortaritul...) si, implicit, blogul dansei de pe vremea aceea, www.cuinabanateana.blogspot.com, acum transformat in site www.retetecalamama.ro.  Stiu ca in urma cu mai mult de 2 ani, dupa ce am descoperit eu site-ul culinar, si dna Laura a descoperit acest blog, povestea-lui-rares. Nu stiu daca dumneaei mai urmareste postarile mele si stirile despre Rares, stiu doar ca atunci cand i-am descoperit avatarul pe lista persoanelor interesate de blogul nostru am ramas uimita. Poate pentru ca atunci cand vezi un om la TV nu te astepti ca acesta sa fie atat de uman sau de normal sau de simplu sau de aplecat spre problemele altora. Poate pentru ca noi, cei de-acasa, ne formam o imagine diferita despre persoanele publice si ne imaginam ca acestia sunt niste oameni inaccesibili. Dar sunt sigura acum cand spun ca dna Laura, desi nu o cunosc personal, nu este deloc asa. Si, ori de cate ori am ocazia intru pe site-ul dansei si mai citesc din retele pe care le gateste, pozeaza si publica cu atata daruire.
Si ... surpriza! Mi-a atras atentia un mesaj legat de un concurs pe care dansa il organiza in colaborare cu Bilancia, ce avea ca premiu un robot-mixer Kitchen Aid... un lux pe care nu mi l-as putea permite nici in 10 ani de-acum incolo, dar la care imi permit sa visez, ca asta nu costa nimic:) http://www.retetecalamama.ro/diverse/jocuri-si-concursuri/concursul-kitchenaid-de-martisor-juriul-complet-si-ultimele-noutati.html
Concursul consta in postarea pe un site/blog a unui meniu compus din minim 3 retete la alegere, pozate si explicate in detaliu. Inscrierea se facea prin postarea unui comentariu pe site-ul dnei Laura cu directionare spre blogul pe care a fost postat meniul. Un juriu format din 3 persoane urma sa hotarasca in functie de 5 criterii cine este castigatorul. Iar termenul limita era 31 martie, ora 24.
A fost nevoie de 3 secunde... sa ma hotarasc ca vreau si trebuie sa particip la concurs. Apoi a urmat un moment de neincredere... n-am cum sa castig...tocmai eu...mai sunt doar cateva zile...cand sa fac tot ce trebuie facut...si, totusi. Gatesc aproape in fiecare zi, sa fac cateva poze in timp ce fac asta nu e foarte greu, apoi sa scriu o reteta pe blog si un articol referitor la aceasta chiar e floare la ureche tinand cont ca imi place sa scriu...ce e asa de complicat??! Toata lumea ma lauda ca gatesc bine...tata de multe ori spune ca o fac mai bine decat mama :). Aparatul de fotografiat nu e foarte performant, pozele s-ar putea sa nu iasa perfecte, dar... merita sa incerc. Si, cel mai important... eram increzatoare ca, de fapt, chiar pot castiga!
Miercuri, dupa ce am ajuns acasa m-am tot gandit la asta... si am inceput sa ma gandesc si la un meniu. Citisem cateva din meniurile deja inscrise in concurs, unele retete erau wow! jos palaria... eu le-as fi dat punctaj maxim. Dar... trebuia sa incerc. Si, oricum, in mintea mea aveam un singur gand si o singura dorinta: am sa castig! Si deja alegeam in ce loc din bucatarie o sa asez super-mixerul.
Joi, dupa ce am iesit cu Rares de la gimnastica, am facut cumparaturile necesare, mi-am verificat inca o data retetele, de fapt mi le-am pus pe hartie, ca majoritatea informatiilor erau in cap. M-am gandit cum ma voi organiza vineri, ziua aleasa pentru a pregati intreg meniul si am adormit cu gandul la super-mixer.
Vineri a fost o zi grea. Prima jumatate a zilei. Eram programata cu Rares la RMN. Si acum revin la prima parte a postarii, in care pomeneam de finalul neasteptat. Asa cum am scris la inceput, inainte de 1 martie am observat ca ceva ciudat se intampla cu Rares. Intr-o zi a inceput sa faca o miscare ciudata cu ochisorii... nu am bagat prea mult in seama. Apoi miscarea s-a repetat dupa cateva zile. Era intr-o marti si eram in timpul sedintei de gimnastica, la Claudia. I-am atras atentia lui Rares si l-am intrebat ce face cu ochisorii. Si atat. A venit 1 martie, a trecut 1 martie, si in zilele care au urmat Rares a inceput sa faca tot mai des miscarea respectiva. Era un tremur ciudat, cu ochii aproape adanciti in partea superioara stanga si un clipit des din gene. Secunde. Sau fractiuni de secunda. Extrem de scurt si apoi iar. Si iar, si iar, si iar. Ciudat. M-am speriat. Pentru ca de la cateva ori pe zi, a inceput sa faca asta de cateva zeci de ori. Crizele s-au indesit in zilele de vineri 2, sambata 3 si duminica 4 martie. Pe 5 dimineata am sunat la neurolog. Stiam ca e de dimineata la cabinet si simteam ca ceva nu este in regula. A acceptat sa ma primeasca fara programare, asa ca am ajuns inainte de pranz acolo. Primul lucru, facem un EEG, dar nu in somn ci in stare de veghe pentru ca Rares nu adoarme asa usor. La consultatie, Rares nu face deloc miscarea aceea cu ochii, asa ca medicul nu este pe deplin lamurit ce se intampla, EEG-ul nu arata mare lucru si starea generala a lui Rares este una buna. Asa ca nu primesc un raspuns concret la intrebari, ma linistesc doar aparent si plecam cu cateva pilule de carbamazepina in buzunar (anticonvulsivante) care trebuie administrate in doza foarte mica, preventiv. Sa vedem daca se opresc crizutele, care de fapt nici nu avem confirmarea ca exista. Pe drum spre casa Rares repeta de multe ori miscarea aceea cu ochii, se intampla deja de cel putin 10 ori una dupa alta. Sunt extrem de nelinistita, speriata, si ... convinsa ca ceva rau se intampla. Rares nu a mai facut crize niciodata, dar am vazut alti copii facand convulsii, stiu ce inseamna epilepsia, stiu ce inseamna sa fii tratat in sensul acesta, de fapt sa fii sedat, stiu ce efecte pot avea crizele puternice asupra unui copil. Stiu tot ce trebuie sa stiu ca sa imi doresc din tot sufletul ca ceea ce cred eu sa nu fie adevarat. In zilele urmatoare l-am filmat pe Rares facand acele miscari cu ochii, am fost la un control oftalmologic ca sa vad daca de fapt originea crizelor nu este o deteriorare a vederii, dar nu a fost cazul, Rares chiar sta foarte bine cu vederea, Dna Dr. Stoica spune ca daca mergem in ritmul acesta scapam de dioptrii. Deci... totul este de natura neurologica. Am pastrat legatura telefonica cu neurologul, am mai consultat un alt neurolog la care am reusit sa facem si un EEG in somn si am primit confirmarea: Rares face convulsii! Nu se pune un diagnostic de epilepsie in acest moment, vorbim de un sindrom convulsiv cu crize partiale, mergem inainte cu tratamentul si refacem EEG-ul peste o luna pentru a vedea cum raspunde la tratament. Au fost cateva zile de cosmar... in care m-am rugat sa nu fie adevarat, in care am sperat sa nu fie afectat in nici un fel, in care mi-am impus sa ma gandesc ca vom trece si peste asta si ca totul va fi bine. Dupa inca o vizita la neurolog, am hotarat sa il programez pe Rares pentru un RMN, doar ca sa ma linistesc ca nu se intampla nimic rau in creierasul lui si ca aceste crize sunt ceva trecator. Am reusit, cu ajutorul prietenei mele Vivi, sa obtin o programare pentru 30 martie, la ora 11. Intre timp, am scapat si de o raceala foarte urata, nopti nedormite, 2 zile de febra (nu mare, dar suficient cat sa ma sperie), antibiotic, tratament, 2 vizite la medic, inca o consultatie la neurolog si o stare extrem de agitata si mult plans din partea lui Rares.
Asa ca in vinerea cea mare si plina de evenimente, respectiv pe 30 martie, dupa ce o gramada de lucruri au mers pe dos si parca nimic nu se lega, am reusit sa ajungem cu bine acasa dupa emotiile unui nou RMN, cu anestezie totala si o  asteptare plina de ganduri si sperante. Pentru ca starea lui Rares in toata aceasta perioada a fost extrem de schimbatoare, in sensul ca acum radea, acum plangea, vroia in brate, iar in ultimele zile parea ca se obisnuise cu noul tratament dat de neurolog si ca el revenea la zilele bune, odata ajunsa acasa m-am gandit sincer ca necazurile ajung la capat. Si ca, in sfarsit, lucrurile revin la normal. Urma sa iau luni rezultatul RMN-ului si sa ne convingem ca totul este in regula.
Asa ca, destul de multumita m-am apucat de treaba si a inceput OPERATIUNEA KITCHEN AID.
In rolurile principale:
-bucatar sef MAMA - poze nu avem ca nu avea cine sa le faca...
-ajutor de bucatar, cel mai destoinic ajutor, RARES, vedeti mai jos cum pregateste si el legumele si fructele...

-bifam: meniu, retete - da, in cap la mami si pe hartia de pe masa; ingrediente: ok, frigiderul este plin, vinete, dovlecei, ardei, rosii, morcovi, ceapa, verdeata, condimente, orez, ulei, faina, masline, drojdie, .... totul este in regula

-baterii la aparatul de fotografiat: ok, de-abea le-am schimbat de cateva zile, dar oricum il sunam pe tati sa mai ia 2 de rezerva
Si suntem gata de treaba.
Meniul pe care l-am ales este unul de post. Pentru ca eu obisnuiesc sa tin post, iar luna femeii este in plin post, m-am gandit ca ar fi indicat sa postez cateva retete pe care si alte persoane le-ar putea incerca. Asa ca vom gati:
-la aperitiv o placinta cu vinete si foietaj de casa
-felul 1 o supa crema de legume cu crutoane din paine de secara
-felul 2 dovlecei umpluti cu orez si ciuperci, servit cu sos alb de ceapa si paine de casa din cartofi si masline
-desertul va fi o placinta de casa cu ludaie, cum se spune la noi la sat, sau strudel cu dovleac cum se spune mai domneste, sau de ce nu, gibanice (se citeste ghibanitze) cum se spune la Foeni, la bunica mea de la care am invatat prima data sa intind foile de placinta, Dumnezeu sa o idhneasca in pace.
Asa ca, la treaba. Mai intai pun la fiert 3 cartofi mai mici, pe care ii voi folosi la paine, o sa vedeti mai incolo. Si apoi incepem cu supa, iar cat legumele sunt la fiert ne ocupam de celelalte preparate. Pentru ca oricum nu mai conteaza acum retetele detaliate, o sa trec doar in revista ce si cum am facut, incercand sa va lamuresc cu ajutorul pozelor.
Supa crema de legume cu crutoane din paine de secara
Se fierb in apa cu sare legume dupa gustul si buzunarul fiecaruia, o data fierte se paseaza bine, se amesteca cu supa de legume in asa fel incat preparatul sa aibe o consistenta de piure mai subtirel, se da gustul cu sare si piper, cine doreste si putin ulei (pentru cei care nu tin post sau regim e permisa si putina smantana), se orneaza pentru aspect si gust cu frunze de patrunjel si leustean, se pregatesc crutoanele si... gata.

  

In timp ce legumele pentru supa fierb, pregatim foietajul pentru placinta cu vinete in foietaj de casa
margarina, faina, apa calda, ulei ulei si sare, se framanta bine, bine, aluatul se intinde in foi, se unge cu margarina si se impatura. Se tine la rece 30 min si intre timp se pregateste umplutura: vinete, ceapa, verdeata si gris. Se calesc pe foc potrivit, se condimenteaza cu sare si piper si la final se adauga bucatele de branza vegetala (sau mozarela / cascaval pentru cine nu tine post). Aluatul se intinde in 2 foi, se pune intr-o tava, se adauga umplutura si se acopera totul cu o plapuma din aluat. Se baga in cuptorul incalzit la foc mediu pentru aproximativ 35-40 minute.

 
                    


In perioada in care se cocea placinta cu vinete am timp berechet sa framant painea de casa cu cartofi si masline din faina buna, ungureasca, cartofi fierti, apa calduta, drojdie, putin zahar, sare. Si, pastram pentru final masline feliate.

 


Bineinteles ca Rares s-a plictisit de mult. Din scaunel a ajuns pe jos, apoi in sufragerie la masinute, apoi din nou in scaunel la papa, pentru ca, in final, sa se adihneasca uitandu-se la desene impreuna cu verisorul lui, Andrei :)

 

  


Si, pentru ca mai aveam de lucru si a doua zi era deja 31, adica ultima zi de inscriere in concurs, i-am dat bataie cu felul principal, adica dovlecei umpluti cu orez si ciuperci, serviti cu sos alb de ceapa si paine de casa

 

 

Si, pentru ca intre timp s-a innoptat, am lasat desertul, strudel cu dovleac si scortisoara, pentru sambata, 31 martie cu gandul ca voi avea timp sa termin desertul, sa aranjez masa pentru a poza preparatele finale si sa fac si postarea care era o conditie principala a concursului.

 

Si aici s-a taiat filmul... Aveam tava cu strudelul in cuptor cand am observat pe geamul de la bucatarie ca vin la noi prietenele mele, Ramona si Vivi. Supriza!!! Primul gand a fost cum de au venit neanuntate... tot timpul ma suna cand vin la noi, dar oricum m-am bucurat cand le-am vazut. In nici un caz nu m-am gandit la ceea ce va urma... M-am dus la usa sa le intampin si le-am intrebat zambind cum de au venit la noi... apoi am vazut in mana uneia dintre ele o punga mare alba, scria Neuromed pe ea. Stiam. O primeam de fiecare data de la Neuromed cand luam rezultatele RMN-ului lui Rares. Am simtit un gol in stomac. De ce il aduc ele? De ce azi, cand trebuia sa sun luni sa verific daca rezultatul este gata? CE SE INTAMPLA? L-am luat si am scos interpretarea din punga. SOC! Nu am cuvinte sa exprim ce sentimente m-au napadit in acel moment... groaza, teama, neputinta, si multe lacrimi... interpretarea spunea ca lui Rares i-a crescut un alt chist langa cel operat in urma cu doi ani. Stiu doar ca am cazut in genunchi si ca in mintea mea era constant o singura intrebare: ce facem, ce facem, ce facem, ce facem, de o suta, de o mie de ori... ce facem... Ramona a stat langa mine, Vivi l-a luat pe Rares...iar eu eram in genunchi plangand. Atata imi aduc aminte. Nu credeam ca voi mai trai astfel de sentimente vreodata, dar am simtit atunci ca retraiesc cele intamplate cu 2-3 ani in urma. Si nu intelegeam de ce, nu intelegeam ce s-a intamplat. Le multumesc prietenelor mele Ramona si Vivi, care au ramas la noi in acea seara si m-au ascultat pana tarziu in noapte, m-au incurajat si mi-au sters lacrimile. Ii multumesc si parintelui  Benescu care m-a ascultat si m-a ajutat sa ajung la dr Pop de la Pediatrie Bega. Pentru ca in afara de chist, RMN-ul arata alte probleme care puneau problema unei interventii urgente: mastoidita stanga acuta, otomastoidita dreapta acuta, rinosinuzita bilaterala acuta. Asa ca, ajutata de dr Pop care este din Peciu Nou, Rares a fost consultat de Conf. Dr. Iovanescu, sef de sectie ORL la Bega. Diagnosticul de otomastoidita nu s-a confirmat si Rares nu a fost supus unei interventii pentru drenarea puroiului.

Lucrurile s-au linistit acum, desi mintea si sufletul meu nu poate accepta ca s-ar putea ca Rares sa aibe nevoie de o alta operatie pe creier. Foarte putine persoane stiu ce se intampla si as vrea ca lucrurile sa ramana asa o perioada... mai ales pentru ca parintii mei nu trebuie sa afle. Au prea multe probleme si sanatatea prea precara ca sa le dau o astfel de veste. Il iubesc prea mult pe Rares si ar suferi prea mult daca ar stii ce se intampla. 

Kitchen-Aidu-ul a ajuns la un alt concurent si chiar nu imi pare rau. Dupa toate cate ni s-au intamplat, am ajuns la concluzia ca nimic in viata nu e intamplator, ca toate lucrurile ni se intampla din anumite motive pe care doar Dumnezeu le stie. Stiu ca El le poate pe toate si stiu ca lucrurile trebuie sa se intample intr-un anume fel. Doar ca de multe ori noi, oamenii, suntem prea mici si neputinciosi, iar uneori ne este greu sa intelegem de ce se intampla sau sa acceptam anumite lucruri. Pentru asta, insa, exista preotii sau psihologii, in functie de caz, care ne pot ajuta sa ne limpezim mintea si sufletul. Asa ca ii multumesc parintelui Tiberiu Benescu, care este alaturi de mine si care stie sa spuna ceea ce trebuie exact atunci cand trebuie.

Si acum revin in prezent, care din pacate, nu este mai roz decat era atunci cand scriam postarea de mai sus. Desi a fost o perioada in care m-am linistit si am inceput sa sper ca totul e in regula, am inceput sa zambesc din nou si sa ma bucur de lucrurile frumoase din viata noastra, si chiar sa cred cu tarie ca Rares nu va avea nevoie de o alta operatie pentru ca acel chist nu se va mari...a fost nevoie de o secunda ca sa trec de la extaz la agonie...

Dupa ce in seara zilei de 4 iunie faceam bilantul evenimentului tocmai incheiat, in dimineata de 5 lumea noastra s-a prabusit din nou. La 6.30 lui Rares i-a crescut brusc temperatura si a facut o convulsie care l-a tinut inconstient peste 5 minute. A fost o experienta teribila pe care ma rog sa nu fim nevoiti sa o mai traim vreodata, au fost momente de panica si frica, lacrimi, si rugaciuni fierbinti ca acele clipe sa se termine si Rares sa isi revina, si sa nu ramana afectat cum am vazut in atatea cazuri pe care le-am intalnit la 1 Mai. Nu vreau sa intru in amanunte si sa va povestesc cum fiecare secunda mi se parea o vesnicie, scriu aceste lucruri doar pentru ca vreau sa intelegeti ce ni se intampla si pentru ca vreau sa cred ca va veti ruga pentru sanatatea lui Rares. Dupa ora 7 am ajuns cu ambulanta la spitalul de copii din Timisoara. Imi pare insa rau ca exista medici care in loc sa isi vada de treaba lor si sa incerce sa faca ce e mai bine pentru pacient isi pierd vremea cu teorii de 2 bani. Daca va puteti imagina, medicul in al carui salon a fost internat Rares, in loc sa investigheze dosarul medical pe care i l-am pus la dispozitie, cand a auzit ca de la nastere Rares este urmarit din punct de vedere neurologic de dr Bacos (care in prezent are cabinet privat, nu mai lucreaza la stat) a inceput sa se lamenteze ca suntem inconstienti, ca avem bani sa umblam la privati, ca atunci cand copiii sunt bine mergem la privat si cand sunt rau ajungem la ei, ca cine sta sa studieze ditamai dosarul... toate pe un ton rastit care dupa parerea mea nu isi avea nici locul si nici rostul in acel moment. Intr-un moment in care copilul meu era lat in pat, in care nu stiam daca isi va reveni vreodata, si daca va mai fi in stare sa faca lucrurile pe care le obtinusem atat de greu si intr-un timp asa de lung. Imi pare sincer rau ca in ziua de azi inca exista astfel de situatii. Si atunci ma intreb si poate va dati si voi singuri un raspuns: cum sa nu mergi la privat cand la stat esti tratat asa? Nu vreau sa generalizez, sunt convinsa ca exista multi medici buni si cu suflet si prin spitalele de stat, dar nu stiu cum se face ca de atatea ori noi i-am nimerit pe ceilalti...

Au fost 8 zile de groaza, cu reveniri si caderi, cu momente in care spuneam ca "acum e bine" pentru ca in secunda urmatoare sa fie mai rau decat inainte. Cand credeam ca toate s-au rezolvat, a facut o cadere (in a cincea zi de la internare, intr-o sambata, a varsat de 12 ori si medicul de garda a spus ca varsaturile sunt de natura neurologica) care s-a concluzionat cu un transfer la NPI pe Corbului. De acolo am ajuns la Judetean pentru un consult neurochirurgical, ne-a fost recomandat un RMN (fiind internat in mod normal se face gratis) de catre neurochirurg si desi am cerut sa fiu trimisa la Neuromed cu specificatia ca voi plati personal valoarea investigatiei integral, nu am primit recomandare de la spital. Din pacate, problemele nu s-au oprit aici. Luni dimineata unul din medicii neuropsihiatri i-a schimbat tratamentul anti-epileptic iar Rares in acea dupa-masa a facut o reactie adversa pentru ca doza a fost crescuta prea brusc. Amandoi am trecut prin momente grele, panica, groaza, teama. Avea momente cand urla din senin, isi smulgea parul din cap, se batea cu palma peste fata, privea speriat in jurul lui de parca vedea stafii, nu puteam sa-l stapanesc si nu stiam ce sa-i fac... nu am stiut cum sa-l linistesc si nu am stiut cum sa reactionez la asa ceva, asa ca am facut ce cred ca ar fi facut orice mama, l-am luat in brate si i-am soptit de zeci de ori la ureche "mami te iubeste, mami te iubeste...". "Efect halucinant" a replicat medicul de garda care s-a uitat in fisa lui Rares in acea seara, "nu-i mai dati tratamentul in seara asta si vorbiti cu dna doctor maine".  Am vorbit... si am hotarat sa plec acasa, avand in vedere ca Rares avea medicul lui care il urmarea de la nastere, mi s-a parut absurd sa stau acolo si sa-l intorc pe dos cu tratamente prescrise de un medic care nu-i cunoaste istoricul si insista ca "doza este prea mica, la kg lui ar trebui dublata!". Rares in toata aceasta perioada a suferit foarte mult si a fost foarte afectat de tot ce i s-a intamplat si chiar si de ce se intampla in jurul lui. Au fost momente in care am crezut ca va ajunge direct pe masa de operatii, momente in care am crezut ca nu va mai fi niciodata copilul care a fost. Dar in final am ajuns acasa, cerand sa fiu externata pe propria raspundere asa cum am scris mai sus, si nici nu stiti ce decizie buna a fost aceasta. De cand suntem acasa Rares a inceput sa se linisteasca, nu mai e asa nervos si in ultimele zile pot sa spun ca incep sa-l recunosc. Se joaca cu copiii, se cere mereu afara, a inceput sa manance mai bine, a inceput chiar sa comunice mai mult cu cei din jur (desi o face in limba lui, de multe ori reusesc sa inteleg ce vrea pentru ca arata cu mana). Intre timp au aflat foarte multe persoane despre ceea ce se intampla cu Rares, de faptul ca i-a aparut un nou chist in zona operatiei... au aflat si bunicii si ii multumesc lui Dumnezeu ca mai au taria sa ma incurajeze si chiar sa ma certe ca nu le-am spus pana acum...

Nu stiu ce ne asteapta maine, stiu doar ca ma rog mereu sa fie bine... orice s-ar intampla si oricum ar fi, imi doresc sa fie bine. Desi la predica din duminica de Sanziene parintele Benescu spunea ca nu intotdeauna se intampla in viata noastra doar lucruri pentru care ne rugam sau pe care ni le dorim, ca Dumnezeu are calea sa si motivele sale pentru a aranja lucrurile intr-un anume fel, cu toate acestea, imi doresc asa de tare sa fie bine... si ma rog pentru asta cu toata fiinta mea si va rog si pe voi sa va rugati la fel...

Am uitat sa scriu ceva, extrem de important. Toti cei 11 care ne-am ocupat de copii am fost imbracati cu tricouri inscriptionate cu logo-ul asociatiei Un copil pentru copii si cu un colaj continand poze cu mai multi copii pe care vreau neaparat sa-i mentionez:

-fiul meu, Rares 

-David Teodorescu din Timisoara http://davidteodorescu.blogspot.ro/

-Izabela Danila din Timisoara

-Alexandra Bucur din Bacau http:/alexandramariabucur.blogspot.ro/

-Ana Maria Gantagan din Deva http://anamaria-teodora.blogspot.ro/

-Darius Tivadar din Sighetul Marmatiei

-David Usurelu din Calafat

Toti sunt copii speciali, cu nevoi speciale...sunt copii pe care i-am cunoscut prin forta imprejurarilor, in principal datorita problemelor de sanatate pe care le au cu totii. Pe unii ii stim din Timisoara, am facut recuperare impreuna, pe altii i-am cunoscut la 1 Mai, unde la fel, am facut recuperare cu totii. Le cunosc pe toate aceste mame, am respirat impreuna acelasi aer din saloanele Spitalului de Recuperare pentru Copii de la 1 Mai, am impartit bune si rele, sau chiar am plans una pe umarul celeilalte. Copiii nostri au nevoie de ajutor. Suntem trup si suflet pentru ei, dar uneori nu este suficient. Si atunci ne intoarcem catre voi, cei care nu de putine ori ne-ati fost alaturi. Va rugam, nu ne lasati singuri si va rugam, RUGATI-VA PENTRU SANATATEA COPIILOR NOSTRI!