Despre mine

Fotografia mea
M-am nascut pe 08.05.2009 in Timisoara, intr-o zi de vineri, la ora 13.00. Nu prea am plans cand am venit pe lume pentru ca eram foarte obosit si speriat de tot ce se intampla in jurul meu. Pana la urma mi-am dat drumul incet dar sigur, mai ales pentru ca cineva imi umbla in nas, dar m-am linistit cand o mana m-a ridicat si m-a asezat apoi pe pieptul mamei. In rest nu prea imi mai aduc aminte nimic din primele zile, pentru ca dormeam mult. Acum sunt mai maricel, in 08.11.2009 fac 6 luni, imi place sa ascult ce se intampla in jurul meu, sa mananc fructe pasate si sa ma joc cu manutele. Dar cel mai mult imi place sa fiu bagat in seama.

miercuri, 21 septembrie 2011

Rares







Dragi prieteni,
In primul rand vreau sa-mi cer scuze ca apar asa de rar cu postari noi. Faptul ca nu avem un calculator acasa ma impiedica sa va scriu asa des cum mi-as dori. Oricum, si-asa, sunt sigura ca va bucurati atunci cand vedeti poze si vesti despre Rares. Si la postari atat de rare, si vestile bune pe care vi le impartasesc sunt mai multe!
De la ultima postare am ramas datoare cu informatii despre RMN-ul facut la inceputul lunii iulie. M-am bucurat foarte tare sa citesc pe interpretare ca starea lui Rares este mai buna, in sensul ca dimensiunile chistului s-au redus de la aproape 3 cm la aprox 1,4cm. Si pentru ca toti cei carora le-am spus asta au fost mirati ca inca mai exista un chist in creierasul lui, vreau sa mai scriu o data ca operatia nu a constat in extirparea chistului, ci in realizarea unor canale intre chist si ventricol si deschiderea cisternelor astfel incat tot lichidul acumulat sa circule pe un traseu normal. Deci faptul ca dupa un an si ceva de la operatie chistul s-a redus la mai mult de jumatate chiar este o veste buna. Problema e ca in afara de chist sunt prezente in continuare la nivelul emisferei stangi toate leziunile care erau si in trecut, ceea ce face ca recuperarea lui Rares sa fie asa lenta. Cu toate acestea, sunt optimista si stiu ca va veni ziua in care Rares va merge si va vorbi, asa cum il vad mereu in vis.
Avem si alte vesti bune. De cand ne-am intors de la hiperbara in luna mai, Rares a progresat foarte mult din punct de vedere psihic. Chiar daca nu spune alte cuvinte in afara de mama, tata, baba sau da, gangureste mult mai mult ca inainte, deseori imita sunetele si uneori am impresia ca se chinuie sa repete cate un cuvant dupa mine, dar nu reuseste. In plus, acum stie sa arate ochii, nasul, gura, urechea, parul, burta. Chiar si putulica stie unde e :). Stie sa bata palma, stie sa faca "ceau", sa faca "bravo", stie sa dea din cap in semn de "nu" atunci cand il intreb ceva si nu e de acord. Stie sa faca "draga-draga" cu palma. Si cel mai bine stie sa fie smecher si sa obtina ce vrea el atunci cand vrea el :). Din punct de vedere motor nu am depasit inca stadiul de 8 luni, pentru ca, din pacate, inca nu se ridica in 4 labe. In schimb se rostogoleste prin toata casa de parca ar avea motor la spate, iar in fund se ridica singur si sta foarte bine.
Acum suntem internati la 1 Mai (spre norocul nostru, avem o colega de camera cu laptop si va putem scrie), dar peste cateva zile plecam acasa unde vom continua recuperarea. Aici vom reveni pe 5 noiembrie pentru alte 3 saptamani. Acasa mergem de 3 ori pe saptamana la cabinetul pe care il frecventam deja de 2 ani pentru gimnastica Vojta si 1 data pe saptamana la Centrul Pufan pentru programul de stimulare polisenzoriala.
Cam astea sunt vestile de la noi. Va ofer si cateva poze facute intre 2 proceduri aici, la 1 Mai. Il puteti vedea pe Rares alaturi de colegii lui de salon, copii la fel de speciali ca si el: Alexandra, David si Darius. Va pupam si va dorim numai bine.