Planuri mari

Dragi prieteni,
Pentru ca in ultima postare ne-am rezumat la urari pentru anul nou care a inceput, si pentru ca de atunci s-au mai petrecut cateva lucruri in viata noastra, vin sa va dau vesti, asa cum stiu ca asteptati mereu de la noi.
Ne-am intors doar de cateva zile dupa o noua internare la 1 Mai, unde de data asta Rares s-a prezentat destul de bine, in sensul ca nu a racit asa tare si a fost si destul de cuminte pe saltea (la gimnastica). Am reusit sa facem toate procedurile, exact cum ni le-a prescris dna dr Avram, si Rares este foarte aproape de a incepe sa mearga singur in 4 labe. Din timpul internarii a inceput sa paseasca cu mainile, trage foarte greu genunchii si nu face mai mult de 2-3 pasi, dar e pe drumul cel bun. In plus, vrea si cateodata reuseste sa se ridice cateva secunde pe genunchi din stand in 4 labe. Asa ca plecarile dese si lucrul intensiv dau roade. Urmatoarea programare o avem pentru 2 martie. Intre timp s-ar putea sa efectuam si a doua sesiune de terapie la hiperbara din Constanta, respectiv dupa data de 10 februarie. Aceasta plecare, insa, inca nu este sigura.
De cand ne-am intors de la 1Mai am inceput sedintele de terapie Vojta cu Claudia, dar si programul de stimulare polisenzoriala de la Centrul Pufan, asa cum facem in perioadele dintre internari, cand suntem acasa. In caz ca va intrebati ce urmeaza din punct de vedere al recuperarii in afara de ce v-am scris deja, tinand cont ca Rares pe 8 mai implineste 3 ani, nici eu nu stiu. Daca voi reusi sa ma angajez, internarile se vor rari si vom continua doar cu sedintele de terapie din Timisoara. Poate de la toamna il voi inscrie la un centru special, nu stiu. Oricum, desi sunt multe semne de intrebare, un lucru este sigur: Rares se va face bine pentru ca eu nu ma dau batuta.
In ceea ce priveste viata noastra, in general, anul acesta va fi un an al schimbarilor. Asa vreau si asa simt. Si un an al faptelor. Gandurile se vor transforma in fapte. Degeaba ne gandim si ne dorim lucruri sau situatii, degeaba visam cu ochii deschisi daca nu actionam in sensul in care gandim.
O sa va povestesc ceva. Pe parcursul acestei internari, la sfarsit de saptamana am stat cu Rares la verisorii mei din Oradea. Cristi, unul din verii mei, are 25 de ani. A trait cateva experiente pana la varsta asta, unele frumoase, unele grele, dar toate l-au maturizat cum poate nu mi l-as fi imaginat in urma cu multi ani, cand copilaream toti impreuna pe dealurile din Salaj. Fiind asadar la el acasa, am observat ca are in camera o chitara. Si l-am intrebat ce e cu ea acolo. Raspunsul lui a fost ca de cativa ani isi dorea sa stie sa cante la un instrument si ca s-a hotarat sa cumpere chitara pentru ca altfel nu va invata niciodata sa cante. Acum ia ore de chitara, si deja stie sa interpreteze 2-3 acorduri. Si visul e pe cale sa se implineasca. Morala? O puteti trage si singuri... Pentru mine a fost un motiv in plus care sa ma determine sa fac ceea ce mi-am propus la trecerea dintre ani. Din pacate, unele lucruri sunt mult prea personale, asa ca n-am sa impartasesc aici acum tot la ce ma refer. Am sa scriu doar despre un lucru la care ma gandesc de mult timp si care a inceput sa prinda contur:
In curand va lua fiinta Asociatia "UN COPIL PENTRU COPII". De cand il am in viata mea pe Rares si de cand am trecut impreuna prin toate incercarile la care viata ne-a supus, am ajuns sa gandesc altfel. Si, de cand Rares a fost ajutat de atati oameni, cunoscuti si necunoscuti, eu simt ca datorez ceva. Nu pot sa explic in cuvinte, dar e un sentiment pe care il simt mereu. Simt ca trebuie sa DAU MAI DEPARTE. Si nu pentru ca m-as simti obligata, sau pentru ca cineva mi-ar cere asta, ci pentru ca asa vreau. Asa simt. De cand il am pe Rares am inceput sa merg foarte des cu el la biserica, am inceput sa ascult ce spune preotul in timpul slujbei. Si Domnuul Parinte Tiberiu Benescu, paroh al Bisericii Ortodoxe din Peciu Nou, un om deosebit intre noi fie vorba, mereu pomeneste despre modul in care gandim noi, oamenii: "Doamne, sunt credincios. Nu am omorat pe nimeni, nu am facut rau, ma rog mereu, mai si postesc. Sunt credincios." Dar Domnul Parinte Tiberiu intreaba: "Dar bine ai facut?". Si eu vreau sa pot sa raspund DA la aceasta intrebare. Sa raspund DA din toata inima si din tot sufletul. Nu conteaza cat sau sub ce forma, important e sa fac ceva care sa ma faca sa fiu linistita sufleteste. Am inceput cu pasi mici dupa operatia lui Rares, dar stiu ca daca suntem mai multi si mai organizati, putem face mai multe. Asa ca in curand ASOCIATIA UN COPIL PENTRU COPII isi va incepe activitatea. Si imi sunt alaturi in aceasta actiune bunii mei prieteni, o sa-i cunoasteti. In caz ca va intrebati de ce "un copil pentru copii", raspunsul este simplu. Totul pleaca de la Rares si e in numele lui Rares. Actiunile noastre vor fi poate mai mici si mai timide la inceput (imaginati-va ce pot face 6 tineri cu o chitara, o punga de bomboane si cateva baloane pentru copiii internati intr-un spital de recuperare). Acum 2 zile terapeuta lui Rares, Claudia Lukacs imi spunea incurajator de ce sa nu ne gandim la lucruri mari, de ce sa nu indraznim la mai mult decat atat, si are dreptate. Desi pasii vor fi mici, stiu ca vom realiza lucruri mari in timp. Nu doar pentru Rares si cei ca el, ci pentru multi alti copii. Primii vor fi David si Alexandra, pe care ii puteti vedea si aici pe blog si despre care v-am scris in mai multe randuri. Asa ca stati pe-aproape. O sa va dau de stire cand asociatia va exista oficial. Pentru ca imediat dupa incheierea formalitatilor de infiintare, vom incepe sa adunam de la voi toti, cei care veti dori sa ne sprijiniti, formularele prin care directionati 2% din impozitul pe salar aferent anului 2011 catre asociatia noastra. Intre timp insa, planificam activitatile pentru anul acesta si incercam sa creem si site-ul asociatiei. Speram ca dupa 20 februarie totul sa devina oficial. Doamne ajuta!
Si, asta nu e tot. Mai sunt si alte lucruri despre care, cum spuneam, nu voi vorbi pe blog, dar care se vor intampla. Lucruri bune. Si frumoase. :)
Numai bine voua, celor care ne cititi mereu. Si, asa cum v-am obisnuit mereu, aveti si cateva poze de la 1 Mai.

La multi ani!

Dragi prieteni,

Va vine sa credeti ca a mai trecut un an? Parca ieri va uram un fericit 2011... Si iata-ne deja in 2012. In speranta ca ati trecut sarbatorile inconjurati de oameni dragi, si ati avut parte de multa lumina si caldura, va uram un an nou plin de impliniri pe toate planurile, multa sanatate si fericire. Va dorim sa fiti mai buni, sa fiti mai linistiti, sa fiti mai iubiti. Va dorim ca cele mai mari vise sa se implineasca, oricare ar fi acestea. Va dorim sa tintiti sus. Va dorim sa fiti mai aproape de Dumnezeu, sa fiti mai aproape de oameni, sa fiti mai aproape de copii. Va dorim sa ganditi pozitiv si sa nu va lasati infranti de dureri, necazuri, ganduri... Va dorim tot ce e mai bun pe lumea asta. Va dorim tot ce ne dorim si noua.

Va pupam.

P.S. In poze, in afara de noi, Rares, bunicile si verisorii lui, mai apare si Raul, baietelul de care va scriam in urma cu aproape doi ani pe blog, si pentru care va solicitam ajutorul avand nevoie de o interventie chirurgicala la inima. Acum Raul este bine, asa cum se poate vedea si din poze, merge, spune cateva cuvinte, este un copil normal din toate punctele de vedere. Ceea ce ne dorim si pentru Rares... Cu ajutorul lui Dumnezeu stiu ca asta se va intampla intr-o zi.

Se apropie sarbatorile...

Dragi prieteni,

Stiu ca asteptati vesti de la noi mai des, si nu imi place sa ma scuz, dar e destul de greu sa reusesc sa fac postari cand nu am un calculator la dispozitie. Si s-au intamplat atatea de cand nu v-am mai scris!

O sa incep cu cea mai importanta veste despre Rares, bineinteles. In cursul lunii noiembrie Rares s-a ridicat in 4 labe :). Eram la Oradea, internati din nou (pentru a cincea oara anul acesta!) pentru recuperare. Din pacate Rares a racit, a fost prima data de cand mergem la 1 Mai cand a racit asa tare. Din pacate raceala a coborat spre plamani si solutia aleasa de medic a fost sa fie trecut pe antibiotic injectabil si, pentru prima data in viata lui Rares a luat injectii (daca nu punem la socoteala vaccinurile facute pana in prezent). O saptamana intreaga nu am facut proceduri, dar Rares nu a pierdut timpul si, pe 18 noiembrie, in timp ce eram amandoi pe patul de spital si ne jucam, s-a ridicat in 4 labe. Era pe burtica, l-am vazut ca pune fruntea jos, ridica usor genunchii si fundul si pe urma se ridica triumfator si pe manute. Si avea un zambet asa frumos si era asa de mandru de el si de ceea ce a reusit! Nici nu pot sa va exprim cat de mult m-am bucurat cand l-am vazut. De atunci Rares se ridica in 4 labute in fiecare zi dar inca nu a inceput sa mearga asa. Dar stiu ca si ziua aia e aproape. Mai nou, cand e in brate se cere jos, pe picioare. Din pacate, insa, nu isi sustine deloc greutatea corpului stand pe picioare. Are reflex de pasire, dar nu sta drept. Si stiu ca va veni si ziua in care Rares va sta pe picioare si va merge singur.

In ultimele luni Rares s-a schimbat foarte mult mai ales din punct de vedere psihic. Este foarte atent la tot ce se intampla in jurul lui, a inceput sa inteleaga comenzi simple, sa raspunda la unele intrebari cu da sau nu. Plus ca stie sa arate parti ale capului sau ale corpului. Este mult mai sociabil, ii plac foarte mult copiii, ii place sa fie bagat in seama. Si ce am observat mai nou: ii place foarte mult muzica, uneori parca traieste melodiile pe care le aude. Recent am fost si la psiholog. A fost evaluat la 22 de luni, fata de 31 cat are el acum. Psiholoaga oricum m-a i ncurajat ca Rares este destul de bine si ca la cum se prezinta in prezent are sanse mari sa recupereze deficitul psihic. Plus ca in momentul in care se recupereaza deficitul motor automat asta ajuta si la recuperarea psihica. De fapt lucrurile astea merg mana in mana la copiii cu astfel de probleme. Oricum, tinand cont de tot prin ce am trecut pana in prezent am ajuns sa privesc cu mult realism tot ce se intampla, am ajuns sa accept ca Rares este si va fi mereu un copil cu probleme de sanatate, dar in acelasi timp imi doresc si sper si simt ca viata lui va fi una aproape de normal. Pentru ca imi doresc prea mult asta ca sa nu se intample.

Pe 28 decembrie mergem in comisie pentru reevaluare. Nu cred ca vor fi schimbari in ceea ce priveste gradul de handicap tinand cont ca Rares nu merge si nu vorbeste inca, dar sa nu spun hop pana nu sar santul :). Din pacate, desi certificatul ii va fi prelungit si legea imi da dreptul sa stau cu el acasa pana la 7 ani, nu ne putem permite asta din punct de vedere financiar, tinand cont ca salariul de asistent personal este doar 520 de ron. Asa ca, cel mai probabil, de anul viitor din mai, cand Rares va implini 3 anisori, ma voi intoarce la servici. E greu sa ma gandesc ca n-o sa mai fiu mereu langa el, dar pana la urma, trebuie sa ma desprind putin. Ultima perioada a devenit destul de grea, probabil incarcatura psihica este enorma si ar trebui sa ma rup de tot ce se intampla si sa fac ceva doar pentru mine... Iar mersul la servici si integrarea lui Rares (sper sa fie posibil) intr-o forma de invatamant va fi solutia cea mai buna. Cred. Sper.

De sarbatori suntem acasa, speram sa avem colindatori. Nu avem inca bradut, dar urmeaza sa-l cautam pe cel mai frumos si sa-l ducem la noi in casa :). Va fi primul Craciun din care sunt convinsa ca Rares va intelege mai multe.

Pentru anul viitor avem planuri mari... Avand in vedere faptul ca ma voi intoarce la servici si nu voi mai putea umbla asa mult cu Rares la recuperari, m-am gandit sa profit la maxim de primele luni ale lui 2012: in ianuarie avem programare la 1Mai (sper sa putem merge), in februarie am vrea sa facem a doua sesiune de terapie hiperbara la Constanta, iar in martie din nou la 1Mai. si, in fine, pana pe 8 mai, cand Rares face 3 ani, fie un drum in Germania pentru investigatii oftalmologice si neurologice, fie o internare la 1Mai, sau poate chiar ambele. Un adevarat maraton, dar stiu ca si eu si el putem face fata.

Sper sa revin cat de curand cu o noua postare, desi de fiecare sper la fel si nu reusesc sa va scriu asa de des pe cat mi-as dori. Va pupam si priviti mai jos cateva poze cu Rares, asa cum v-am obisnuit deja.

Rares

Dragi prieteni,
In primul rand vreau sa-mi cer scuze ca apar asa de rar cu postari noi. Faptul ca nu avem un calculator acasa ma impiedica sa va scriu asa des cum mi-as dori. Oricum, si-asa, sunt sigura ca va bucurati atunci cand vedeti poze si vesti despre Rares. Si la postari atat de rare, si vestile bune pe care vi le impartasesc sunt mai multe!
De la ultima postare am ramas datoare cu informatii despre RMN-ul facut la inceputul lunii iulie. M-am bucurat foarte tare sa citesc pe interpretare ca starea lui Rares este mai buna, in sensul ca dimensiunile chistului s-au redus de la aproape 3 cm la aprox 1,4cm. Si pentru ca toti cei carora le-am spus asta au fost mirati ca inca mai exista un chist in creierasul lui, vreau sa mai scriu o data ca operatia nu a constat in extirparea chistului, ci in realizarea unor canale intre chist si ventricol si deschiderea cisternelor astfel incat tot lichidul acumulat sa circule pe un traseu normal. Deci faptul ca dupa un an si ceva de la operatie chistul s-a redus la mai mult de jumatate chiar este o veste buna. Problema e ca in afara de chist sunt prezente in continuare la nivelul emisferei stangi toate leziunile care erau si in trecut, ceea ce face ca recuperarea lui Rares sa fie asa lenta. Cu toate acestea, sunt optimista si stiu ca va veni ziua in care Rares va merge si va vorbi, asa cum il vad mereu in vis.
Avem si alte vesti bune. De cand ne-am intors de la hiperbara in luna mai, Rares a progresat foarte mult din punct de vedere psihic. Chiar daca nu spune alte cuvinte in afara de mama, tata, baba sau da, gangureste mult mai mult ca inainte, deseori imita sunetele si uneori am impresia ca se chinuie sa repete cate un cuvant dupa mine, dar nu reuseste. In plus, acum stie sa arate ochii, nasul, gura, urechea, parul, burta. Chiar si putulica stie unde e :). Stie sa bata palma, stie sa faca "ceau", sa faca "bravo", stie sa dea din cap in semn de "nu" atunci cand il intreb ceva si nu e de acord. Stie sa faca "draga-draga" cu palma. Si cel mai bine stie sa fie smecher si sa obtina ce vrea el atunci cand vrea el :). Din punct de vedere motor nu am depasit inca stadiul de 8 luni, pentru ca, din pacate, inca nu se ridica in 4 labe. In schimb se rostogoleste prin toata casa de parca ar avea motor la spate, iar in fund se ridica singur si sta foarte bine.
Acum suntem internati la 1 Mai (spre norocul nostru, avem o colega de camera cu laptop si va putem scrie), dar peste cateva zile plecam acasa unde vom continua recuperarea. Aici vom reveni pe 5 noiembrie pentru alte 3 saptamani. Acasa mergem de 3 ori pe saptamana la cabinetul pe care il frecventam deja de 2 ani pentru gimnastica Vojta si 1 data pe saptamana la Centrul Pufan pentru programul de stimulare polisenzoriala.
Cam astea sunt vestile de la noi. Va ofer si cateva poze facute intre 2 proceduri aici, la 1 Mai. Il puteti vedea pe Rares alaturi de colegii lui de salon, copii la fel de speciali ca si el: Alexandra, David si Darius. Va pupam si va dorim numai bine.

Vesti despre Rares

Dragi prieteni,

Stiu ca asteptati de mult timp vesti despre Rares, din pacate nu am reusit sa intru pe Internet pana acum, dar e bine si asa, pentru ca aflati mai multe dintr-o data. De cand nu am mai scris pe blog ne-am intors de la Constanta (pe 12.05), am plecat la 1 Mai (pe 13.05) si ne-am intors si de-acolo (pe 03.06). Acum suntem acasa, si ne-am linistit putin cu plecarile, pana prin septembrie cand vom merge din nou la 1 Mai. Va atasez si cateva poze de la Oradea, cu Rares si ceilalti copii din salon, printre care si Anamaria pe care am sarbatorit-o chiar acolo cand a implinit 3 ani. De asemenea, la sectiunea de cheltuieli puteti vedea sumele cheltuite la Constanta.

Dar, chiar daca suntem acasa, nu lenevim, am reluat sedintele de Vojta cu Claudia si terapia la Centrul Pufan, asa ca 4 zile pe saptamana suntem prin oras la terapii.

Foarte multe noutati nu am sa va dau, pot sa va spun doar ca Rares este din ce in ce mai bine, acum sta singur in fund, dar nu merge inca in 4 labe. Facem progrese, dar cu pasi foarte lenti, si trebuie sa avem multa rabdare. Ne-am obisnuit insa si cu gandul asta, si chiar cu gandul ca sunt sanse mari ca Rares sa nu se recupereze 100% niciodata.

Intre timp Rares are ochelari noi, de fapt doar lentile noi, de data asta avem dioptrii si la ochiul stang. Dupa cum spune medicul oftalmolog dr Stoica Florina, un ochi microftalmic este si hipermetropic si, chiar daca in prezent pe ochiul stang nu se pot masura dioptriile, este indicat sa punem lentila si pe acest ochi. Oricum, vestile sunt bune si in acest sens, doctorita este optimista, la ultimul control a reusit sa-i vada pentru prima data retina, ceea ce este foarte bine si ne da sperante ca va vedea ceva si cu ochiul stang.

Am fost la control si la neurolog, deocamdata nu mai facem EEG-ul pentru ca nu avem modificari nici pozitive nici negative, asa ca pana spre iarna mergem doar pentru consultatia trimestriala. Ieri am facut si RMN-ul de control, a trecut un an de la ultimul, maine vom avea rezultatele si sunt foarte curioasa sa vad daca apar ceva modificari fata de cel ce anul trecut. Cu prima ocazia o sa va dau detalii despre rezultat.

In rest nu prea mai avem noutati, pot sa va spun doar ca Rares este un voinic si un mare smecher.

Va pupam si ne auzim curand.

Am implinit 2 anisori!

Dragi prieteni,
Astazi, chiar daca suntem departe de casa si de tati, l-am sarbatorit pe Rares asa cum se cuvine, cu tort si lumanarica, cantandu-i "La multi ani".
Nu-mi vine sa cred ca au trecut deja 2 ani de cand Rares a venit pe lume. Parca ieri il tineam in brate pentru prima data. Au trecut 2 ani plini de momente grele, dar si momente frumoase. Pentru ca, cu adevarat, a fost si este cea mai frumoasa perioada din viata noastra... si asta pentru ca il avem pe Rares langa noi. Este greu, dar Dumnezeu ne da putere si ne ajuta sa tinem capul sus, sa ne bucuram de toate momentele frumoase, sa traim din plin toate lucrurile pe care Rares le face, oricat de marunte ar fi ele. Orice parinte se bucura atunci cand copilul sau spune primul cuvant sau face primul pas, dar pentru noi bucuria este de zeci de ori mai mare... oare cati parinti au plans cand copilul lor a reusit sa tina cu manuta lui un pufulete si sa-l manance singur? Sau cand plangand in hohote in timpul terapiilor striga in gura mare "mama"? Pentru astfel de momente viata noastra e frumoasa si plina de cand il avem pe Rares langa noi.
Azi e ziua noastra speciala, cand nimic altceva nu mai conteaza. Nici ce e rau, nici ce e urat, nici ca afara e frig si nici ca suntem asa departe de casa. Si, pentru ca voi, prietenii nostri dragi ne-ati fost alaturi de la inceput, vreau sa impartasim cu voi aceste momente frumoase. Asa ca bucurati-va alaturi de noi privind aceasta minunatie de copil... Va pupam.






Rares incepe sedinta foto...












Rares traieste momentul
















Rares cantand si el "laaaaa muuulti ani"











Rares si mami, pozand din plin














Rares si mami, pozand in continuare...











Ne prostim si noi :)













Rares, admirand tortul facut de mami














Rares si David, prietenul de terapie













Rares savurand din tort :)











Rares, sarbatorit si la Centrul de Medicina Hiperbara din Constanta, impreuna cu dna dr care are grija de el in barocamera











Rares si David, dupa terapie, flamanzi si pregatiti de plecare spre casa, pentru a continua petrecerea











Dupa atata cantat si plans, merit si eu putina odihna... noapte buna.

Terapia hiperbara

Dragi prieteni, asa cum v-am spus si in postarea de acum cateva zile, in prezent sunt cu Rares la Constanta unde facem terapie hiperbara. Terapia consta in oxigenare la o presiune mult mai mare decat in mod natural si ajuta in foarte multe afectiuni. Informatii mai multe puteti gasi pe www.medicinahiperbara.ro, eu am spicuit din prezentarea facuta pe site doar efectele care ne intereseaza pe noi:
-Efectul de activare a celulelor neuronale non-funcţionale sau afectate. În cazul unei inflamaţii sau edemului cronic, celulele nervoase uneori pot supravieţui sub forma unui metabolism scăzut, anormal. De fapt, în multe leziuni spinale sau cerebrale, celulele nervoase nu sunt complet distruse, putând rămâne intacte o lungă perioadă de timp. Oricum, ca urmare a acestor fenomene edematoase, celulele nervoase rămân nefuncţionale datorită privării de oxigen. Studii recente au demonstrat că mărirea aportului de oxigen în ţesuturile nervoase afectate poate duce la reactivarea celulelor nervoase non-funcţionale. În astfel de situaţii, cea mai bună strategie terapeutică este începerea unei terapii HBO agresivă în primele faze ale leziunii.
-Îmbunătăţirea efectului de învăţare şi condiţionare. Oxigenarea adecvată a creierului permite o îmbunătăţire a nivelului de achiziţii, a memoriei. În cazul proceselor de învăţare, oxigenul hiperbar permite acumularea unei cantităţi sporite de informaţii într-un timp mult mai scurt, importanţa acestui efect apare în cazul proceselor de condiţionare a diferitelor funcţii pierdute în urma unor leziuni neuronale. Astfel, achiziţiile motorii în urma kinetoterapiei sau a reflexoterapiei, de limbaj în urma logopediei se îmbunătăţesc, HBO având efecte majore şi în creşterea atenţiei, reducerea hiperkineziei, dar şi îmbunătăţirea efectelor altor terapii asociate (terapii de socializare, terapii cognitive, ABA etc. - Rossignol şi colaboratorii, 2008).
Am hotarat sa venim aici dupa ce am aflat mai multe informatii despre hiperbara si, mai ales, dupa ce am vazut cu ochii nostri rezultatele inregistrate de prietenul nostru, David, dupa 15 sedinte efectuate anul trecut in august. Avand inca bani la dispozitie pentru recuperarea lui Rares, ne-am hotarat ca in momentul de fata este cea mai buna varianta pentru a-l ajuta in special din punct de vedere neurologic. Desi costurile sunt destul de mari (o sedinta de 3 ore costa 400 de ron) suntem siguri ca rezultatele vor fi pozitive. Mai ales ca imediat ce ne intoarcem acasa ne internam la 1 Mai pentru 3 saptamani, iar recuperarea intensiva chiar este recomandata dupa sedintele de hiperbara. Si asta pentru ca in perioada imediat urmatoare terapiei creierul asimileaza mult mai bine decat in mod normal. Asa ca asteptati vesti bune de la noi peste o luna, sigur vor veni :)
Deoarece sunt sigura ca multi dintre voi nu stiti ce inseamna terapia hiperbara, vreau sa detaliez in ce consta o astfel de sedinta. Si, bineintels, sa va arat cateva poze cu Rares in timpul terapiei. Care, intre noi fie vorba, desi poate in poze nu se vede, plange ca din gura de sarpe. Din fericire am reusit sa-l adorm de fiecare data, astfel incat macar jumatate din sedinta sa fie linistita, atat pentru el cat si pentru mine... si, mai ales, pentru ceilalti participanti la terapie :)
O sedinta de terapie dureaza in jur de 3 ore, perioada poate varia in functie de pauzele care se fac in timpul terapiei, care sunt mai mari atunci cand copiii sunt mai agitati. In prima etapa are loc etapa de comprimare, cand se simuleaza scufundarea la 14 metri si nu se face sub masca de oxigen, apoi au loc 5 etape de oxigenare (terapia propriu-zisa) de cate 18 minute fiecare, cu 2 minute pauza intre ele, iar la final este decomprimarea, adica revenirea la suprafata, care se face tot sub masca de oxigen ca si cele 5 etape precedente. In total aproximativ 3 ore. Pline de scancete, plans isteric, momente de odihna si apoi iar plans. Din pacate Rares nu suporta masca de oxigen pe fata, asa ca s-a optat pentru o solutie de rezerva, introducerea unui balon pe cap care se inchide ermetic astfel incat oxigenul sa nu se piarda in atmosfera. Asa ca Rares al meu arata ca o combinatie intre un scafandru si un cosmonaut, precum puteti vedea si in pozele atasate. Oricum, si asa este foarte suparat atunci cand i se vara balonul peste cap. Dar sunt linistita pentru ca stiu ca toate eforturile lui si ale mele vor fi rasplatite si in final totul va fi bine.
Mai avem doar 6 sedinte de facut, miercuri pe data de 11 plecam spre casa unde vom ajunge doar joi, pe 12. Intre timp, insa, vom sarbatori ceva foarte, foarte important: ziua lui Rares!!! Care pe 8 mai implineste 2 anisori! Nici nu-mi vine sa cred ca au trecut deja 2 ani... il vom sarbatori pe Rares asa cum se cuvine, chiar daca nu vom fi acasa, alaturi de tati si persoanele dragi. O sa revin, bineinteles, cu pozele facute sarbatoritului. Va pupam si va iubim.




Barocamera, in exterior















Barocamera, in interior















Pupitrul de comanda, de unde permanent unul din angajatii centrului comunica cu pacientii si personalul din interiorul barocamerei











Rares scafa-nautul :) in timpul terapiei, alaturi de dl Cirnu, unul din angajatii centrului








Tot el, cosmonautul meu...

Hristos a inviat!

Dragi prieteni, speram ca sarbatoarea invierii Domnului nostru Iisus Hristos v-a gasit mai sanatosi, mai linistiti, mai buni si mai fericiti. Va dorim din tot sufletul sa aveti parte numai de bine.
Pentru noi sarbatorile au trecut repede, mai mult cu pregatiri pentru plecarea ce a urmat imediat dupa. Si asta pentru ca acum suntem la Constanta unde Rares urmeaza un tratament la hiperbara. Am ajuns aici ieri si vom sta 2 saptamani, pentru exact 14 sedinte de terapie. Din fericire aici, undem suntem cazati, avem acces la Internet, asa ca va voi tine la curent cu tot ce se intampla, si va voi da vesti noi mai mereu. Am venit la Constanta cu David, despre care multi dintre Dvumneavoastra ati aflat din alte postari sau mesaje trimise de mine. Ne rugam si speram ca tratamentul sa dea rezultate pentru copilasii nostri.
Rares deja a urmat prima sedinta de terapie. Din pacate a suportat foarte greu, dar stiu ca trebuie sa facem asta pentru binele lui. In primul rand a fost foarte greu pentru ca o mare perioada de timp trebuie sa stea cu masca de oxigen pe fata si, in al doilea rand, pentru ca mie mi s-a descoperit o problema la urechea stanga si nu pot fi cu el in barocamera, din cauza presiunii. Acum sunt sub tratament si sper ca in 2-3 zile sa fie totul in regula si sa pot sta cu el in timpul terapiei. Pentru ca probabil multi dintre voi nu stiti exact in ce consta acest fel de terapie, intr-o alta postare voi detalia putin toate etapele de tratament.
In rest, suntem binisor, Rares creste, e tot mai mare si mai frumos. Avem si vesti bune pentru voi, pe 30 martie Rares s-a ridicat prima data singur in fundulet, sta mult mai bine, e tot mai voinic. Imi doresc din tot sufletul sa il vad pe picioare, sa il aud intrebandu-ma mereu "ce-i aia?" sau "da' de ce?..." asa cum intreaba alti copii de varsta lui.
Pentru ca stiu ca va plac mult si pozele cu Rares, va fac un cadou de Pasti, desi vine cu intarziere. Va pupam si va multumim.