Despre mine

Fotografia mea
M-am nascut pe 08.05.2009 in Timisoara, intr-o zi de vineri, la ora 13.00. Nu prea am plans cand am venit pe lume pentru ca eram foarte obosit si speriat de tot ce se intampla in jurul meu. Pana la urma mi-am dat drumul incet dar sigur, mai ales pentru ca cineva imi umbla in nas, dar m-am linistit cand o mana m-a ridicat si m-a asezat apoi pe pieptul mamei. In rest nu prea imi mai aduc aminte nimic din primele zile, pentru ca dormeam mult. Acum sunt mai maricel, in 08.11.2009 fac 6 luni, imi place sa ascult ce se intampla in jurul meu, sa mananc fructe pasate si sa ma joc cu manutele. Dar cel mai mult imi place sa fiu bagat in seama.

joi, 26 ianuarie 2012

Planuri mari

Dragi prieteni,
Pentru ca in ultima postare ne-am rezumat la urari pentru anul nou care a inceput, si pentru ca de atunci s-au mai petrecut cateva lucruri in viata noastra, vin sa va dau vesti, asa cum stiu ca asteptati mereu de la noi.
Ne-am intors doar de cateva zile dupa o noua internare la 1 Mai, unde de data asta Rares s-a prezentat destul de bine, in sensul ca nu a racit asa tare si a fost si destul de cuminte pe saltea (la gimnastica). Am reusit sa facem toate procedurile, exact cum ni le-a prescris dna dr Avram, si Rares este foarte aproape de a incepe sa mearga singur in 4 labe. Din timpul internarii a inceput sa paseasca cu mainile, trage foarte greu genunchii si nu face mai mult de 2-3 pasi, dar e pe drumul cel bun. In plus, vrea si cateodata reuseste sa se ridice cateva secunde pe genunchi din stand in 4 labe. Asa ca plecarile dese si lucrul intensiv dau roade. Urmatoarea programare o avem pentru 2 martie. Intre timp s-ar putea sa efectuam si a doua sesiune de terapie la hiperbara din Constanta, respectiv dupa data de 10 februarie. Aceasta plecare, insa, inca nu este sigura.
De cand ne-am intors de la 1Mai am inceput sedintele de terapie Vojta cu Claudia, dar si programul de stimulare polisenzoriala de la Centrul Pufan, asa cum facem in perioadele dintre internari, cand suntem acasa. In caz ca va intrebati ce urmeaza din punct de vedere al recuperarii in afara de ce v-am scris deja, tinand cont ca Rares pe 8 mai implineste 3 ani, nici eu nu stiu. Daca voi reusi sa ma angajez, internarile se vor rari si vom continua doar cu sedintele de terapie din Timisoara. Poate de la toamna il voi inscrie la un centru special, nu stiu. Oricum, desi sunt multe semne de intrebare, un lucru este sigur: Rares se va face bine pentru ca eu nu ma dau batuta.
In ceea ce priveste viata noastra, in general, anul acesta va fi un an al schimbarilor. Asa vreau si asa simt. Si un an al faptelor. Gandurile se vor transforma in fapte. Degeaba ne gandim si ne dorim lucruri sau situatii, degeaba visam cu ochii deschisi daca nu actionam in sensul in care gandim.
O sa va povestesc ceva. Pe parcursul acestei internari, la sfarsit de saptamana am stat cu Rares la verisorii mei din Oradea. Cristi, unul din verii mei, are 25 de ani. A trait cateva experiente pana la varsta asta, unele frumoase, unele grele, dar toate l-au maturizat cum poate nu mi l-as fi imaginat in urma cu multi ani, cand copilaream toti impreuna pe dealurile din Salaj. Fiind asadar la el acasa, am observat ca are in camera o chitara. Si l-am intrebat ce e cu ea acolo. Raspunsul lui a fost ca de cativa ani isi dorea sa stie sa cante la un instrument si ca s-a hotarat sa cumpere chitara pentru ca altfel nu va invata niciodata sa cante. Acum ia ore de chitara, si deja stie sa interpreteze 2-3 acorduri. Si visul e pe cale sa se implineasca. Morala? O puteti trage si singuri... Pentru mine a fost un motiv in plus care sa ma determine sa fac ceea ce mi-am propus la trecerea dintre ani. Din pacate, unele lucruri sunt mult prea personale, asa ca n-am sa impartasesc aici acum tot la ce ma refer. Am sa scriu doar despre un lucru la care ma gandesc de mult timp si care a inceput sa prinda contur:
In curand va lua fiinta Asociatia "UN COPIL PENTRU COPII". De cand il am in viata mea pe Rares si de cand am trecut impreuna prin toate incercarile la care viata ne-a supus, am ajuns sa gandesc altfel. Si, de cand Rares a fost ajutat de atati oameni, cunoscuti si necunoscuti, eu simt ca datorez ceva. Nu pot sa explic in cuvinte, dar e un sentiment pe care il simt mereu. Simt ca trebuie sa DAU MAI DEPARTE. Si nu pentru ca m-as simti obligata, sau pentru ca cineva mi-ar cere asta, ci pentru ca asa vreau. Asa simt. De cand il am pe Rares am inceput sa merg foarte des cu el la biserica, am inceput sa ascult ce spune preotul in timpul slujbei. Si Domnuul Parinte Tiberiu Benescu, paroh al Bisericii Ortodoxe din Peciu Nou, un om deosebit intre noi fie vorba, mereu pomeneste despre modul in care gandim noi, oamenii: "Doamne, sunt credincios. Nu am omorat pe nimeni, nu am facut rau, ma rog mereu, mai si postesc. Sunt credincios." Dar Domnul Parinte Tiberiu intreaba: "Dar bine ai facut?". Si eu vreau sa pot sa raspund DA la aceasta intrebare. Sa raspund DA din toata inima si din tot sufletul. Nu conteaza cat sau sub ce forma, important e sa fac ceva care sa ma faca sa fiu linistita sufleteste. Am inceput cu pasi mici dupa operatia lui Rares, dar stiu ca daca suntem mai multi si mai organizati, putem face mai multe. Asa ca in curand ASOCIATIA UN COPIL PENTRU COPII isi va incepe activitatea. Si imi sunt alaturi in aceasta actiune bunii mei prieteni, o sa-i cunoasteti. In caz ca va intrebati de ce "un copil pentru copii", raspunsul este simplu. Totul pleaca de la Rares si e in numele lui Rares. Actiunile noastre vor fi poate mai mici si mai timide la inceput (imaginati-va ce pot face 6 tineri cu o chitara, o punga de bomboane si cateva baloane pentru copiii internati intr-un spital de recuperare). Acum 2 zile terapeuta lui Rares, Claudia Lukacs imi spunea incurajator de ce sa nu ne gandim la lucruri mari, de ce sa nu indraznim la mai mult decat atat, si are dreptate. Desi pasii vor fi mici, stiu ca vom realiza lucruri mari in timp. Nu doar pentru Rares si cei ca el, ci pentru multi alti copii. Primii vor fi David si Alexandra, pe care ii puteti vedea si aici pe blog si despre care v-am scris in mai multe randuri. Asa ca stati pe-aproape. O sa va dau de stire cand asociatia va exista oficial. Pentru ca imediat dupa incheierea formalitatilor de infiintare, vom incepe sa adunam de la voi toti, cei care veti dori sa ne sprijiniti, formularele prin care directionati 2% din impozitul pe salar aferent anului 2011 catre asociatia noastra. Intre timp insa, planificam activitatile pentru anul acesta si incercam sa creem si site-ul asociatiei. Speram ca dupa 20 februarie totul sa devina oficial. Doamne ajuta!
Si, asta nu e tot. Mai sunt si alte lucruri despre care, cum spuneam, nu voi vorbi pe blog, dar care se vor intampla. Lucruri bune. Si frumoase. :)
Numai bine voua, celor care ne cititi mereu. Si, asa cum v-am obisnuit mereu, aveti si cateva poze de la 1 Mai.

luni, 2 ianuarie 2012

La multi ani!












Dragi prieteni,
Va vine sa credeti ca a mai trecut un an? Parca ieri va uram un fericit 2011... Si iata-ne deja in 2012. In speranta ca ati trecut sarbatorile inconjurati de oameni dragi, si ati avut parte de multa lumina si caldura, va uram un an nou plin de impliniri pe toate planurile, multa sanatate si fericire. Va dorim sa fiti mai buni, sa fiti mai linistiti, sa fiti mai iubiti. Va dorim ca cele mai mari vise sa se implineasca, oricare ar fi acestea. Va dorim sa tintiti sus. Va dorim sa fiti mai aproape de Dumnezeu, sa fiti mai aproape de oameni, sa fiti mai aproape de copii. Va dorim sa ganditi pozitiv si sa nu va lasati infranti de dureri, necazuri, ganduri... Va dorim tot ce e mai bun pe lumea asta. Va dorim tot ce ne dorim si noua.
Va pupam.
P.S. In poze, in afara de noi, Rares, bunicile si verisorii lui, mai apare si Raul, baietelul de care va scriam in urma cu aproape doi ani pe blog, si pentru care va solicitam ajutorul avand nevoie de o interventie chirurgicala la inima. Acum Raul este bine, asa cum se poate vedea si din poze, merge, spune cateva cuvinte, este un copil normal din toate punctele de vedere. Ceea ce ne dorim si pentru Rares... Cu ajutorul lui Dumnezeu stiu ca asta se va intampla intr-o zi.